Inainte de a fi inventate frigiderele, oamenii aveau aşa numitele “case de gheaţă” pentru a păstra mâncarea pe o perioadă mai mare. “Casele de geaţă” aveau pereţii groşi, nu aveau ferestre, iar uşa era foarte bine etanşată. În timpul iernii, când râurile şi lacurile erau îngeţate, blocuri mari de gheaţă erau tăiate şi transportate în aceste case, iar apoi acoperite cu rumeguş. Deseori gheaţa era păstrată astfel toată vara.
Unul din muncitorii care lucra la o asemenea casă de gheaţa si-a pierdut un ceas de valoare in interiorul acestei case. A căutat răbdător răscolind tot rumeguşul, dar nu la găsit. Apoi, în căutarea lui l-au ajutat colegii, însă căutarea s-a dovedit a fi fără succes.
Un baieţel ce le auzise zarva făcută de insuccesul căutării insistente, s-a strecurat în acea casa în timpul pauzei de masă, ca apoi să iasă afară având ceasul la el. Uimit, omul l-a intrebat cum a reuşit să găsească ceasul. “Am închis uşa” răspunse băietelul, “m-am întins pe jos în rumeguş şi am stat in linişte, ca să nu mai fie nici un zgomot. Curând, am auzit ceasul ticăind.”
Deseori întrebarea care se pune nu este acea dacă Dumnezeu vorbeşte sau nu, ci dacă păstrăm noi suficientă linişte şi tăcere ca să-L putem auzi.
Ca să poţi auzi pe Domnul când vorbeşte profetul Isaia 58 v. 6-9 ne învaţă: “… dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi, şi rupe orice fel de jug; împarte-ţi pâinea cu cel flămând, şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost ... Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi vindecarea ta va încolţi repede; ... Atunci tu vei chema şi Domnul va raspunde, vei striga, şi El va zice : “Iată-Mă”....
Iar noi ca femei să trăim ca Maria care a auzit cuvântul Domnului; la acceptat şi a răspuns: “ Iată roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale.” În urma auzirii voci lui Dumnezeu vine liniştea şi pacea care ne umple inima iar din ea izbucneşte cântarea de laudă şi mulţumire.
Raveca Popan |
